Bine ați venit!

Pelerinaje la Sfântul Mormânt

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Iosif, Centrul de Pelerinaje al Mitropoliei organizează pelerinaje la Locurile Sfinte în perioadele 13-21 septembrie 2017 și 20-28 octombrie 2017. Cei interesați pot găsi mai multe informații pe pagina de Pelerinaje. Locurile sunt limitate.

Hramul Parohiei - Sfânta Cruce

Dumincă 19 martie a fost Hramul Parohiei noastre - Sfânta Cruce. Așa cum ne-am obișnuit, am avut marea bucurie de a avea în mijlocul nostru pe Preasfințitul Ignatie Mureșanul, Părintele George Bliotu din Glasgow, Părintele Ioan-Florin din Edinburgh, Arhidiaconul Paul Loghin, Părintele Daniel din Iași și Părintele Florin din Oradea. Începând de sâmbăta seara (de la slujba Sfântului Maslu) am avut la închinare Moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina, Făcătorul de Minuni.

Atelier de mărțișoare

Sâmbătă 25 februarie de la ora 18.00 s-a ținut Atelierul de mărțișoare.
Mulțumim tuturor celor care au participat și au reușit să aducă în sufletele tuturor bucuria sărbătorii!

Concert de Colinde

Sâmbătă 17 decembrie, s-a ținut Concertul de Colinde 2016 la Mastrick Parish Church Hall.
Toți ne-am bucurat de colindele cântate de corurile de copii și adulți ai parohiei. Pentru câteva ore ne-am simțit ca ... acasă.

Ioan 3, 16-17:
Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci sa aibă viață veșnică. Dumnezeu, în adevar, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.

Șezătoare românească

Sâmbătă 10 decembrie s-a desfășurat șezătoarea românească la Mastrick Parish Church Hall.

Moaștele Sfântului Apostol Andrei

Sâmbăta seara, 3 decembrie și duminică la Sfânta Liturghie ne-am bucurat de prezența unei particele din Sfintele Moaște ale Sfântului Andrei, Apostolul Românilor!

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Miercuri 26 octombrie, s-a oficiat slujba Sfintei Liturghii la Saint Mary's Church Cove Bay. La mulți ani tuturor care poartă numele Sfântului și Marelui Mucenic Dimitrie.

Hramul Parohiei Edinburgh - Sfânta Triduana

Duminică 9 octombrie, Parohia din Edinburgh și-a cinstit pentru prima dată hramul - Sfânta Triduana. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preasfințitul Ignatie Mureșanul, Preotul George Bliorțu de la Glasgow, Preotul Ioan Florin Florescu din Edinburgh și Preotul Andrei Dosoftei din Aberdeen.

Hramul Parohiei

Duminică 25 septembrie, am cinstit hramul Parohiei noastre. Așa cum ne-am obișnuit la sărbătorile de hram, ne-a făcut deosebită plăcere să-l avem în mijlocul nostru pe Preasfințitul Ignatie Mureșanul, Preotul George Bliorțu de la Glasgow și Arhidiaconul Paul Loghin de la parohia din Birmingham.

Fundația

Începând cu iunie 2016 suntem înregistrați ca fundație. Numele înregistrat este The Romanian Christian Orthodox Church "Saints Joachim and Anna" in Aberdeen, iar statutul este de Scottish Registered SCIO cu numărul SC046723. Unul din avantajele înregistrării se referă la avantajele fiscale. Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina destinată Fundației.

Centrul de Presă
Basilica